Automutilare de grup: Cinci adolescenți implicați într-un eveniment tulburător

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) și Poliția Sibiu au inițiat o anchetă în urma automutilării a cinci copii, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, din Centrul de Primire în Regim de Urgență “Prichindelul” Sibiu.

Aceștia au fost aduși la Spitalul Clinic de Pediatrie  „Luther” Sibiu, unde au beneficiat de îngrijiri medicale adecvate.

 

Minori implicați în acte de automutilare

În centrul ”Prichindelul” se acordă servicii sociale pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, repatriaţi, victime ale traficului de persoane, copii ai străzii, copii găsiţi sau abandonaţi în unităţi sanitare, cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani, care au domiciliul sau au fost identificaţi pe raza administrativ-teritorială a judeţului Sibiu, potrivit informațiilor Realitatea Plus.

”La data de 18 decembrie, în jurul orei 20:00, prin apel 112, un angajat al unui centru de plasament a sesizat faptul că 5 minori ai centrului necesită îngrijiri medicale, întrucât şi-au provocat leziuni superficiale pe membrele superioare.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din sistemul de ordine şi siguranţă publică aparţinând IJJ Sibiu, cercetările fiind preluate de către poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, citat de Realitatea Plus.

O anchetă internă este inițiată la centrul ”Prichindelul”

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, a anunțat cum cinci adolescenți, cu vârste între 12 și 17 ani, din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență ”Prichindelul” Sibiu, au fost implicați într-un incident luni seara.

Trei fete și doi băieți și-au provocat leziuni prin tăiere, la nivelul mâinilor. Ei au fost imediat transportați la Spitalul Clinic de Pediatrie ”Luther” Sibiu, unde au primit îngrijiri medicale corespunzătoare. Din fericire, leziunile nu au necesitat internare, iar în prezent, starea lor este bună.

Reprezentanții DGASPC Sibiu au declarat că au inițiat o anchetă internă pentru a clarifica circumstanțele incidentului. Acest eveniment tragic evidențiază importanța monitorizării și intervenției prompte pentru asigurarea bunăstării copiilor din centrele de plasament, relatează Realitatea Plus.

 

 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *