Tragedie în familie! O fetiță de 5 ani a murit după ce a fost spălată cu o substanță toxică chiar de bunica ei

O tragedie cutremurătoare în Ţăndărei, județul Ialomița, unde o fetiță de 5 ani a pierit, iar verișorul ei de nici doi ani se află în stare gravă, după ce au fost spălați de bunica lor, în vârstă de 35 de ani, cu o substanță toxică.

Băiețelul se luptă pentru viață la spitalul din Ţăndărei, în timp ce sora sa de 11 ani a fost transportată la un spital din Slobozia.

S-a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă

Potrivit informațiilor Realitatea, bunica copiilor i-ar fi spălat pe cap cu o substanță toxică, posibil tomoxan, o soluție folosită la deparazitarea oilor. Poliția Ţăndărei a fost sesizată de către personalul medical de la spital, care a adus la cunoștință că cei doi copii au fost aduși la camera de gardă cu simptome de intoxicare.

Tragedia a fost una devastatoare, soldată cu decesul fetiței de 5 ani, iar fratele ei de 1 an și 11 luni se află într-o stare gravă la Spitalul Ţăndărei.

După investigații, s-a aflat că o altă fată, în vârstă de 10 ani și totodată sora celor doi frați, a fost transportată la un alt spital din Slobozia, prezentând simptome asemănătoare.

Autoritățile au deschis o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului. Este investigată posibila implicare a bunicii în tragedie, iar Direcția de Protecție a Copilului a fost informată cu privire la situație.

Tragedia din Ţăndărei aduce aminte de un incident similar în 2021, când trei surori au scăpat miraculos după ce au fost spălate cu o substanță toxică de către bunica lor, sub influența băuturilor alcoolice, relatează Realitatea Plus.

Familiile și comunitatea se confruntă acum cu durerea acestei pierderi tragice și a situației critice a celuilalt copil.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *