Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în cursul anului 2023, un bărbat ar fi recrutat două persoane minore în scopul exploatării sexuale, potrivit surselor Realitatea PLUS.
Suspecții, în număr de patru, alături de cel care a recrutat minorele, ar fi obligat-o pe una dintre acestea, în vârstă de 16 ani, să practice prostituția.
Acest lucru implica transportarea minorei în diverse locații, identificarea clienților și primirea sumelor de bani rezultate din această activitate infracțională.
De asemenea, anchetatorii au descoperit că un alt bărbat ar fi întreținut relații sexuale contra cost cu una dintre minore, știind că aceasta practică prostituția. Ulterior, prin constrângere fizică, ar fi împiedicat pe una dintre minore să părăsească imobilul, privând-o astfel de libertate în mod ilegal.
Acesta ar fi negociat cu mai mulți clienți prețul prestării serviciilor sexuale și s-ar fi ales cu o parte din veniturile rezultate.
Marți, 5 dintre suspecți au fost reținuți, în timp ce unul a fost plasat sub control judiciar, în urma acestei ample operațiuni împotriva traficului de persoane și proxenetismului, mai relatează Realitatea PLUS.