Bărbatul era căutat la nivel internațional pentru săvârșirea a 90 de infracțiuni, printre care se numără furturi, participare la un grup organizat, însușire de mijloace de plată non numerar și utilizare frauduloasă de date informatice, conform prevederilor din Codul penal austriac (art. 127, 128, 129 și 230).
„La data de 4 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate”, a declarat Poliția Capitalei într-un comunicat oficial, citat de Realitatea PLUS.
Link aici: https://www.youtube.com/shorts/RcRvEY2X1Uo
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În prezent, individul se află în Arestul Poliției Capitalei, urmând a fi demarate procedurile legale pe linia cooperării internaționale în materie penală.