Impact devastator între un TIR şi o autoutilitară, pe DN 1. O persoană a murit iar o alta a ajuns la spital

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, în accident au fost implicate un autotren şi autoutilitară, iar şoferul celui de-al doilea autovehicul a rămas încarcerat, fiind găsit de echipajele de intervenţie în stare de inconştienţă.

Bărbatul a fost descarcerat, însă din păcate prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.

Un al bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar o a treia persoană, conştientă, a primit îngrijiri medicale la faţa locului

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentelor 2 Cluj-Napoca şi Huedin, cu două autospeciale cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

În cauză a fost deschis un dosare pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.

“La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 08.50, poliţiştii au fost sesizaţi despre un accident rutier înregistrat pe DN1 – E60, localitatea Dumbrava, între o autoutilitară şi un ansamblu de vehicule (cap tractor + semiremorcă). Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că şoferul ansamblului de vehicule, respectiv un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Brăila, care circula pe direcţia Bihor-Cluj, în condiţii de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroşând cu semiremorca autoutilitara condusă de bărbatul de 49 de ani din municipiul Cluj-Napoca. Din nefericire, în urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani şi rănirea pasagerului din autoutilitară, respectiv un bărbat de 52 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *