Corupție la examinarea pentru permisul de conducere: Angajați din poliție și instructori auto, trimși în judecată

Procurorii anticorupție au dispus, joi, trimiterea în judecată a cinci angajați ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Arad, împreună cu doi instructori auto, într-un dosar privind luarea de mită în legătură cu eliberarea permiselor de conducere.

Alte două persoane au fost, de asemenea, trimise în judecată pentru dare de mită.

Corupție la examinările pentru permisul de conducere

Potrivit DNA Timișoara, cei cinci angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din cadrul SPCRPCÎV Arad sunt acuzați că, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto în perioada 2022 – ianuarie 2023.

Printre inculpații trimiși în judecată se numără:

  • Mironescu Vasilică Bogdănel: la data faptelor, comisar șef de poliție în cadrul SPCRPCÎV Arad.
  • Bezergheanu Daniel: la data faptelor, comisar de poliție în cadrul SPCRPCÎV Arad.
  • Gherheș Ioan: la data faptelor, inspector principal de poliție în cadrul SPCRPCÎV Arad.
  • Bozgan Marian Ioan: la data faptelor, agent – șef principal de poliție în cadrul SPCRPCÎV Arad.
  • Stoica Ionuț Tiberiu: la data faptelor, agent șef de poliție în cadrul SPCRPCÎV Arad.

Aceștia sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, comise atât în formă simplă, cât și continuată. În plus, doi reprezentanți ai unor școli de șoferi, un instructor și un administrator, au fost trimiși în judecată pentru complicitate la luare de mită, iar alte două persoane fizice pentru dare de mită.

Potrivit DNA, inculpații, polițiști examinatori în cadrul SPCRPCÎV Arad, ar fi primit sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro de la mai multe persoane, în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere.

Banii ar fi fost remiși celor cinci polițiști fie direct, fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-față a autoturismului cu care urma să se susțină proba practică.

Procurorii susțin că toți candidații care au susținut proba practică fără a remite sume de bani au fost conduși pe trasee dificile, pentru a avea cât mai multe ocazii de a comite greșeli și implicit pentru a nu promova proba respectivă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Arad, iar anterior, în cadrul acestui caz, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 13 inculpați, care au recunoscut săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită și complicitate la luare de mită, relatează Realitatea PLUS.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *