Acuzat de DNA: Fost director din primăria București, trimis în judecată pentru angajări ilegale în funcții de conducere

Victor Emanuel Picu, fost director al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente din cadrul Primăriei București, se confruntă cu acuzații grave formulate de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Potrivit comunicatului emis de DNA, Picu este judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual în legătură cu angajarea nelegală a unei femei în funcția de șef birou.

Judecat pentru abuz în serviciu și fals intelectual

În aceeași cauză, au fost deferiți justiției și alți suspecți, printre care Mariana Radu, angajată în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente , Cristina Luminița Cristea, șef al compartimentului de resurse umane, Gheorghiță Matei, primarul comunei Șelaru, județul Dâmbovița, Emilian Petre Dragne, secretar general al comunei Șelaru și Valentina Țoancă, femeia angajată nelegal în funcția de șef birou, împreună cu soțul acesteia, Stelian Dorel Țoancă, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2021, Valentina Țoancă a fost angajată în mod ilegal în funcția de consilier personal în comuna Șelaru, beneficiind de sprijinul primarului și al secretarului general, cu scopul de a-i crea aparența de calificare necesară pentru a fi detașată la primăria București. Această angajare s-ar fi realizat încălcând normele legale și cu falsificarea unor documente.

Ulterior, Valentina Țoancă ar fi fost detașată la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente din cadrul Primăriei București, unde ar fi ocupat funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, fără a avea calificările necesare. Victor Emanuel Picu ar fi fost de acord cu această numire, contribuind la crearea unor aparențe legale în acest sens.

Conform anchetatorilor, Valentina Țoancă ar fi beneficiat în mod nelegal de drepturi salariale de la cele două instituții publice, în sumă totală de 125.424 lei brut, relatează Realitatea PLUS.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunerea de a menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Atât Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente , cât și primăria comunei Șelaru nu s-au constituit parte civilă în această cauză.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *