Tânăr de 18 ani, condamnat la închisoare, prins de polițiști după o evadare ca în filme. Unde s-a ascuns criminalul

Un deținut condamnat pentru crimă, care a reușit să evadeze marți dintr-o ambulanță în București, a fost prins miercuri dimineață în municipiul Oradea, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Reacție rapidă a autorităților

Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, a fost capturat pe raza municipiului Oradea de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Conform ANP, acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar.

Evadatul riscă acum o nouă pedeapsă pentru fuga sa. Potrivit comunicatului, „părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracțiunii de evadare și se pedepsește conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”.

Se presupune că Meszaros Zsombor a ales să se îndrepte spre Oradea cu intenția de a fugi din țară ilegal. Mulțumită informațiilor furnizate de cetățeni, poliția a reușit să-l localizeze și să-l rețină.

Evadatul a fost observat pe stradă de un trecător care l-a recunoscut și a alertat autoritățile prin apel la numărul de urgență 112. Polițiștii au intervenit rapid și l-au identificat pe Meszaros Zsombor, reușind să-l rețină.

În urmă cu câțiva ani, în 2017, Meszaros Zsombor a comis o crimă oribilă, ucigându-și iubita, cetățean german, și abandonând cadavrul acesteia în portbagajul unei mașini, într-o parcare din Satu Mare, relatează Hotnews.ro.

Fapta sa a atras atenția publicului și a șocat comunitatea locală, iar acum, după evadarea sa și recapturarea ulterioară, acesta va trebui să răspundă din nou în fața legii pentru infracțiunile sale.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *