George Simion: Nu suntem extremişti, nu luăm puterea prin forţă! Suntem, totuşi, de extremă urgenţă pentru România!

 

”Din faţa turnului lui Ştefan din Piatra Neamţ, George Simion, preşedintele AUR, le-a spus nemţenilor că este momentul să luăm atitudine şi să ne apărăm interesele noastre, ale românilor. Liderul AUR a subliniat că a venit momentul să punem piciorul în prag şi să ne recăpătăm suveranitatea într-o Europă a naţiunilor în care să fim respectaţi”, precizează AUR. 

„Chiar am ajuns să fim confortabili cu gândul că nu suntem mai mult decât o simplă colonie. Chiar nu mai avem pic de mândrie în noi, ca popor. Până şi papuaşii, localnicii ăia din Noua Caledonie, s-au răzvrătit împotriva francezilor în zilele astea. O ocazie să mai afle şi oamenii că Franţa, în anul 2024, în secolul 21, încă are colonii. Şi asta suntem şi noi. Avem colonii oficiale, cum e Noua Caledonie şi colonii neoficiale, cum este România. Ne taie pădurile şi ne vând apoi mobila făcută din lemnul nostru. Ne cumpără oile şi porcii, în timp ce noi importăm 80% din carnea noastră de porc. Exportăm grâu şi importăm pâine îngheţată, congelată. Până şi gazul nostru, recent descoperit în Marea Neagră, suntem forţaţi să îl redirecţionăm pe piaţa energetică europeană, de unde îl răscumpărăm la suprapreţ”, a spus Simion. 

Claudiu Târziu: Politica AUR e una a iubirii. Cei care ni se împotrivesc sunt duşmanii dragostei 

El a predizat că este strigător la cer şi că credea că ”s-a depăşit faza imperială, că am terminat cu grofii şi cu fanarioţii”. 

”Dar iată că nu este aşa. Dacă în trecut aveam o singură, Înaltă Poartă, un singur stăpân, în funcţie de cine deţinea puterea pe plan regional, acum avem mai mulţi, unii dintre aceştia deghizaţi chiar în prieteni. Toată lumea ne jefuieşte. Cine apucă şi cine n-apucă. Toţi ciungii, toţi ciolacii, toţi varanii. Şi noi trebuie să zâmbim până la capăt şi să le mulţumim asupritorilor că doar avem creştere economică record şi suntem tigrii Europei, conform covrigarului Marcel. Să le fie ruşine!”, a spus George Simion.

Preşedintele AUR a adăugat că trebuie încheiate experimentele ideologice asupra copiilor noştri. ”Eu unul m-am săturat să-mi văd ţara vândută la bucată şi ştiu că şi voi v-aţi săturat. Mi-a ajuns să-mi văd prietenii plecând peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Refuz să privesc cum antreprenorii români sunt batjocoriţi de toată lumea. De la politicienii care ar trebui să-i reprezinte până la aliaţii noştri externi, care ar trebui să-i respecte. Gata! Gata cu bătaia de joc! Gata cu minciunile! Gata cu experimentele ideologice asupra copiilor noştri! E timpul să luăm atitudine şi să ne apărăm interesele noastre, ale românilor! E timpul să punem piciorul în prag şi să ne recăpătăm suveranitatea într-o Europă a naţiunilor în care să fim respectaţi!”, a spus el. 

Claudiu Târziu: Adversarii ne cântă prohodul, dar vor avea o mare surpriză în 9 iunie. Românii își vor lua țara înapoi, prin oastea patrioților 

Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, candidat la alegerile europarlamentare, a precizat, în discursul său de la Piatra Neamţ, că în 2024 avem de apărat ce a mai rămas din ţara noastră, avem de recuperat statul român din ghearele mafiei transpartinice şi transnaţionale care îl are captiv de 30 şi ceva de ani.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *