Un accident tragic a avut loc joi seară în județul Bistrița-Năsăud, când un copil în vârstă de nouă ani a fost lovit de un autoturism pe drumul județean 17D în localitatea Săsarm.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în timp ce o femeie de 46 de ani din Năsăud conducea autoturismul dinspre Năsăud către Beclean.
Accident tragic în Bistrița-Năsăud
Polițiștii au stabilit că minorul ar fi pătruns pe partea carosabilă în momentul impactului. Copilul a fost găsit inconștient și cu dificultăți de respirație.
A fost stabilizat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și intubat înainte de a fi transportat spre o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca.
În urma testării femeii cu aparatele din dotare, rezultatele au indicat că nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului, relatează PRO TV.
