„S-a făcut o confuzie între declarațiile mele și ale profesorului Săndesc, în care noi ne-am referit strict la ce exista ca date medicale din primul document emis de către parchet. Acolo se vorbea de un pacient cu o tensiune foarte mică, 60/40, la care scăderea dozei de noradrenalină ar fi o intenție de a suprima un pacient. Nu am făcut altceva decât sesizând lipsa unor explicații medicale din acel referat, care sigur nu a beneficiat de expertiza unui coleg specialist, care ar fi putut să-i pună la dispoziția procurorului niște explicații medicale. Eu am spus că noradrenalina este un medicament folosit în stările de șoc, în doze recomandate.
Ana Maria Păcuraru: „Profesorul Bubenek este un înger în halat”
Există situații în care acest dozaj nu ajunge la țina specialistului. Noi trebuie să menținem o tensiune arterială medie de peste 60 și, care nici măcar asta nu era dată în referat. Iar dacă nu menții această valoare, escaladezi doza sau adaugi medicamente. Colegele noastre au escaladat doza, au ajuns la o mie de micrograme, care înseamnă doză mamut, iar dacă această mărire nu și-a făcut efectul, este mai mare riscul de tahicardie, fibrilație atrială ori instalarea ischemiei la nivelul membrelor.
Deci, e clar că era în fața unui șoc refractar pacientul, iar toate ghidurile din Terapie Intensivă ne spun că nu ai ce face decât să revii la dozele recomandate. Nu poți păstra doze de 10 ori mai mare decât cele recomandate. Iar dacă lucrurile s-au petrecut așa, nu este vorba despre niciun omor cu premeditare”, a declarat medicul Șerban Bubenek pentru Realitatea Plus.