El a subliniat că medaliile obţinute de performerii români la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Paralimpice de la Paris sunt “simbolul regenerării sportului românesc”.Şeful statului s-a adresat sportivilor şi antrenorilor lor, pe care i-a decorat. Redăm discursul ținut de șeful statului în cadrul acestui eveniment:
„Dragi sportivi și antrenori,Doamnă Președinte al Agenției Naționale pentru Sport, Domnule Președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român,Dragă Nadia Comăneci,Dragi mari campioni olimpici, Stimați membri ai orchestrei și ai corului Operei Naționale București,Doamnelor și domnilor, Bine ați venit!Mă bucur să îi primesc, astăzi, aici, la Palatul Cotroceni, pe sportivii care au făcut performanță la Jocurile Olimpice și la Jocurile Paralimpice de la Paris încheiate recent! Indiferent de rezultate, transmit felicitări tuturor celor care au participat la competițiile din Franța și vă încurajez pe toți să continuați să vă autodepășiți!Onorăm astăzi, în numele statului român, reușitele remarcabile obținute de sportivi, contribuția antrenorilor și implicarea asiduă a celor care au susținut delegațiile de sportivi și care gestionează Misiunea Olimpică din România.Vă felicit, dragi sportivi, pentru că ați urcat, din nou, drapelul României pe podium și ne-ați adus mai aproape unii de ceilalți în emoția de a fi parte la demonstrația dumneavoastră de tărie de caracter și de excelență sportivă. La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc și ne aflăm în acest cadru festiv pentru că îmi doresc ca acest moment, în care foști mari sportivi, actuali campioni și generațiile tinere de sportivi sunt împreună, să fie un adevărat punct de cotitură pentru viitorul sportului în România.Astfel, campionii de ieri, de astăzi și de mâine leagă istoria sportului românesc printr-un arc simbolic peste timp, care arată că țara noastră are un potențial uriaș care trebuie valorificat.Dragi sportivi, Ați reafirmat excelența școlilor în disciplinele pe care le reprezentați și ați demonstrat că, prin muncă susținută și prin perseverență, este posibilă performanța la cel mai înalt nivel. Ați reușit să uniți inimile românilor de pretutindeni și ați demonstrat că sportul trece dincolo de orice barieră.Deși timpul de pregătire a fost mai redus în acest ciclu olimpic, nu ați renunțat, indiferent de obstacolele pe care le-ați întâmpinat și de oboseala pe care ați acumulat-o, și ați arătat că totul este posibil atunci când crezi în visul tău. Dovadă stau medaliile pe care le purtați, care pentru dumneavoastră reprezintă îndeplinirea unui obiectiv, dar pentru societatea românească acestea sunt simbolul regenerării sportului românesc, parte din fibra noastră națională.Dumneavoastră reprezentați veritabile modele pentru generațiile de astăzi și de mâine și le oferiți tinerilor încrederea că orice obiectiv poate fi atins prin muncă, dedicare și devotament. În același timp, mesajele dumneavoastră trebuie auzite și înțelese de către cei care au responsabilitatea de a sprijini și promova, sub toate formele, sportul românesc, astfel încât toți sportivii să beneficieze de ajutorul necesar pentru a face performanță. Așa cum am susținut constant pe parcursul mandatelor mele de Președinte, este esențial ca sportul să își găsească locul binemeritat în topul priorităților naționale.Dragi antrenori, Rezultatele remarcabile ale sportivilor pregătiți de dumneavoastră pentru această ediție a Jocurilor Olimpice și Paralimpice vorbesc de la sine. Vă felicit pentru contribuția esențială pe care ați avut-o de-a lungul timpului la descoperirea unor talente de excepție și la pregătirea loturilor naționale, ale căror realizări deosebite dau măsura calității și a valorii sportului românesc.Țin să le mulțumesc foștilor mari campioni care astăzi își pun toată experiența și energia în slujba sportului românesc. Ați scris istorie și ați setat pentru actualii campioni adevărate borne de atins. Vă felicit pentru perseverența cu care îi încurajați să le depășească! Doamnelor și domnilor,Ceremonia de astăzi reprezintă fotografia de moment a multor ani de muncă din partea sportivilor, a unor generații tinere de oameni în sport, a unei istorii îndelungate cu multe bucurii, dar și cu provocări. Folosesc acest prilej pentru a face un apel la acțiune și la solidaritate în sport, pentru ca la Jocurile Olimpice și Paralimpice de peste patru ani să ne bucurăm de noi medalii și realizări de referință. Până atunci, vă urez succes tuturor, iar sportivilor, cât mai multe reușite în toate competițiile la care veți participa! În încheiere, mulțumesc Operei Naționale București care se află și astăzi alături de noi și care a făcut ca imnul național al României să răsune la fel de emoționant aici, la Palatul Cotroceni, cum a răsunat și la Paris, la debutul Jocurilor Olimpice pe care le încheiem pentru noi simbolic, astăzi.Vă mulțumesc și felicitări încă o dată!”