Studenții trebuie să nu închidă ochii, fie că sunt victime, fie că sunt martori. Trebuie să sesizeze orice astfel de act care poate însemna un abuz, chiar dacă nu sunt siguri, pentru că avem proceduri care ne ajută ca astfel de comportamente să nu se mai regăsească nicio universitate din România”.
Ea a continuat: „Ce s-a întâmplat în cazul Bulai este absolut nepermis și am văzut că atunci când au existat sesizările au existat și măsurile, atât administrative, cât și penale, vedem că lucrurile au avansat. Din punct de vedere al contractului de muncă, acesta a fost încheiat. Din punct de vedere al urmăririi penale, ea progresează, deci astfel de cazuri nu rămân fără răspuns”. Miercuri, 11 septembrie, Alfred Bulai a făcut primele declarații în fața procurorilor.
MOTIVUL reținerii lui Alfred Bulai. Cum a terorizat o studentă luni întregi
Amintim că șefa Educației a ieșit public să comenteze acuzațiile de hărțuire sexuală din vară la 10 zile după primele dezvăluiri făcute de Snoop.ro în cazul sociologului Alfred Bulai și cazul profesorului de la Arhitectură. Ligia Deca este lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conform CV-ului acesteia.