Noua tulpină COVID, extrem de contagioasă, este la granițele României. Medicii cred că e o chestiune de zile până la va manifesta

„În curând, vom auzi despre el și în România. (…) Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”, a avertizat, pentru Adevărul, medicul epidemiolog Alexandru Coman, medic epidemiolog în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca și președintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor.

Pe de altă parte, dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București, a atras că urmărirea evoluției noii tulpini va fi destul de dificilă, pentru că oamenii nu se mai testează.

„În momentul în care au o simptomatologie exact ca o răceală, care ține două-trei zile, e aproape greu de crezut că lumea va merge să se testeze la medicul de familie sau la spital, în condițiile în care lucrurile se rezolvă de la sine.

Acest lucru s-a întâmplat și la variantele virale anterioare. În momentul în care nu ai complicații, nu ai o stare generală proastă și nu ajungi la medic, evident că nu vei face testarea, în cele mai multe dintre cazuri”.

Medicul a spus însă că, deocamdată, această nouă tulpină nu ar trebui să ne dea motive de îngrijorare.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *