Alertă în Germania: Un român periculos, căutat după ce a agresat sexual două femei și le-a jefuit

Poliția din Germania este în alertă maximă și caută un român periculos, acuzat că a pătruns într-un apartament prin geam și a agresat sexual două femei, înainte de a le jefui.

Potrivit autorităților, bărbatul le-a amenințat pe victime cu un cuțit, forțându-le să îi dea toți banii pe care îi aveau în locuință.

Alertă în Germania

Una dintre victime a reușit să sune la numărul de urgență 112 chiar în timp ce agresorul se afla în apartament. Cu toate acestea, bărbatul a reușit să fugă înainte ca poliția să ajungă la fața locului.

Autoritățile germane au mobilizat imediat elicoptere, câini de urmărire și au efectuat controale în trafic pentru a-l prinde pe atacator, dar fără succes până în acest moment.

Cele două femei agresate au fost transportate de urgență la spital, iar una dintre ele a rămas internată pentru îngrijiri medicale suplimentare. În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe agresor și au descoperit că acesta are un trecut criminal, având antecedente penale.

Oamenii legii continuă operațiunile pentru capturarea suspectului și avertizează populația să fie vigilentă, descriindu-l pe bărbat ca extrem de periculos. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile solicită oricărei persoane care deține informații despre locul în care s-ar putea ascunde agresorul să contacteze imediat poliția, relatează Realitatea PLUS.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *