Un accident șocant a avut loc în județul Argeș, în apropiere de localitatea Topoloveni, unde o autospecială de poliție a fost lovită frontal de un autoturism de lux condus de o femeie.
Doi agenți de la rutieră, aflați în patrulare, au fost transportați la spital cu răni, însă au fost conștienți și au comunicat cu echipajul medical.
Accident grav în Argeș
Cei doi polițiști, cu vârste de 41 și 42 de ani, au acuzat dureri și urmează să fie supuși unor investigații medicale amănunțite.
Conform primelor informații de la fața locului, șoferița ar fi pătruns pe contrasens, intrând direct în partea frontală a mașinii de poliție. Testarea alcooltest a arătat că femeia nu consumase alcool, iar surse din anchetă suspectează că accidentul ar fi putut fi cauzat de o clipă de neatenție, posibil din cauza oboselii sau chiar a unui episod de somn la volan, relatează Realitatea PLUS.
Inițial, șoferița a refuzat transportul la spital, însă polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului și circumstanțele care au dus la coliziunea frontală.