Sora lui, care îi era tutore, le-a spus medicilor că acesta avea abdomenul întărit și dificultăți respiratorii, iar după investigații, s-a suspectat că suferea de peritonită.
Deși o astfel de afecțiune necesită intervenție chirurgicală imediată, operația a fost amânată din cauza lipsei unui chirurg pediatru disponibil. Doctorul de gardă ar fi refuzat să-l opereze, invocând lipsa de specializare în pediatrie, iar singurul chirurg pediatru al spitalului era în concediu medical.
Pentru a-l transfera pe adolescent la un spital din Craiova, unde putea fi operat, a fost necesară chemarea unei ambulanțe de la 100 de kilometri distanță, deoarece în Târgu Jiu nu exista echipaj cu medic pentru a-l însoți. Timpul lung de așteptare s-a dovedit fatal: băiatul a decedat la doar 5 ore după ce sora lui a sunat la 112.
După tragedie, managerul spitalului a cerut formarea unei comisii de anchetă disciplinară, iar polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Direcția de Sănătate Publică Gorj a trimis o echipă de control, iar alte instituții, inclusiv Colegiul Medicilor, au fost sesizate pentru a investiga cauzele și circumstanțele acestui caz dramatic, relatează Realitatea PLUS.