Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe DJ 412 A, la intrarea în localitatea Hobaia, comuna Ogrezeni, județul Giurgiu.
În urma coliziunii violente între două autoturisme, o femeie de 49 de ani a fost rănită grav și a necesitat îngrijiri medicale de urgență.
Victima este o șoferiță de 49 de ani
Accidentul s-a produs într-un moment în care în cele două vehicule se aflau doar șoferii. La fața locului au intervenit rapid echipajele de salvare din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, care au acționat cu autospeciale de descarcerare și stingere, precum și cu o ambulanță SAJ. De asemenea, un echipaj al Poliției a ajuns rapid la locul incidentului pentru a începere ancheta.
Femeia rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații suplimentare. În paralel, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui posibil incendiu, având în vedere gravitatea accidentului.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii coliziunii și pentru a face lumină asupra cauzelor care au condus la acest accident tragic, relatează Realitatea PLUS.