
Mai mulți membri au cerut un vot de susținere pentru candidatura lui George Simion, care a fost votată în unanimitate, însă liderul AUR le-a spus colegilor săi că nu vrea să candideze. Partidul a stabilit să meargă astăzi la discuțiile cu Călin Georgescu cu trei propuneri de prezidențiabili: George Simion, Dan Dungaciu și Dan Puric.
La finalul ședinței, AUR a transmis și un comunicat de presă prin care denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și anunță mobilizarea forțelor suveraniste.
