Un bărbat de 29 de ani, cetățean ucrainean, a fost salvat în noaptea de duminică spre luni de către salvamontiștii din Maramureș, după ce a fost găsit în stare foarte gravă pe munte.
Acțiunea de recuperare s-a desfășurat în condiții extreme și a durat aproximativ 10 ore.
Salvat de pe munte după o intervenție dramatică
Alarma a fost dată de colegii săi, patru cetățeni ucraineni, care l-au descoperit în stare de hipotermie, cu degerături severe și complet epuizat. Aceștia l-au dus la o stână și au solicitat ajutorul autorităților.
La sosirea salvatorilor montani, bărbatul era incoerent, nu putea comunica și a refuzat ceaiul cald și hrana oferită de echipă. Potrivit oficialilor Salvamont Maramureș, tânărul prezenta stări de vărsături, amețeli și dureri acute ale membrelor inferioare din cauza degerăturilor, fiind incapabil să se deplaseze. De asemenea, se afla într-o stare avansată de epuizare fizică și hipotermie, iar din cauza somnului profund, cauzat de oboseală extremă, nu a auzit elicopterul de intervenție.
Intervenția salvatorilor a fost una dificilă, desfășurată în condiții de ceață densă și temperaturi negative. Inițial, un elicopter a fost trimis pentru salvare, însă acesta a fost nevoit să se retragă din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a lăsării întunericului.
După ce i s-a acordat primul ajutor, bărbatul a fost evacuat pe o targă roll-up pe o distanță de 4,5 kilometri. Ulterior, a fost transportat cu autospeciala Salvamont Maramureș până la baza muntelui, unde a fost predat unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Maramureș. Acesta a fost stabilizat și transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Salvamontiștii avertizează asupra pericolelor pe care le presupune deplasarea în zone montane în condiții meteo nefavorabile, fără echipament adecvat și fără o bună pregătire fizică.
