Un incident feroviar grav a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, când două trenuri CFR Călători au ajuns pe aceeași linie, față în față, în stația Fâlfani din județul Argeș.
Incident feroviar grav în Argeș
Incidentul s-a petrecut la ora 00:26, când trenul 9270 (SNTFC) a garat la linia 1, iar ulterior, trenul 9479 (SNTFC) a fost direcționat pe aceeași linie. Cele două trenuri s-au oprit la aproximativ 150 de metri unul de celălalt, evitându-se astfel un posibil accident.
Ca urmare a acestui incident, trenul 9479 a plecat cu o întârziere de 144 de minute, la ora 02:53, iar trenul 9270 a pornit la ora 03:00, având o întârziere de 158 de minute. O echipă AGIFER (Organismul de Investigare Feroviară Român) s-a deplasat la fața locului pentru a analiza situația și a stabili cauzele producerii incidentului.
Nu este un caz singular
Astfel de incidente nu sunt rare. În iulie 2024, un alt posibil accident feroviar grav a fost evitat la limită, când un tren CFR Călători și un tren de marfă Rail Cargo s-au oprit la doar 250 de metri distanță unul de celălalt, datorită vigilenței mecanicilor.
Autoritățile urmează să stabilească dacă în cazul de la Fâlfani a fost vorba despre o eroare umană sau o defecțiune a sistemului feroviar.
