Teroare în Bușteni! Un urs s-a plimbat nestingherit prin centrul stațiunii

Autoritățile din județul Prahova au emis, joi seară, un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populația din stațiunea montană Bușteni despre prezența unui urs.

Potrivit informațiilor, animalul a fost zărit în parcul central al orașului, fapt ce a stârnit îngrijorare printre locuitori și turiști.

Alertă la Bușteni!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova a confirmat trimiterea mesajului de alertă și a anunțat că, preventiv, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Sinaia a fost deplasată la fața locului pentru a interveni în caz de nevoie.

Localnicii, tot mai speriați de urșii care invadează orașul

Oamenii din Bușteni spun că astfel de incidente au devenit tot mai frecvente în ultimii ani. Urșii coboară din pădure seară de seară în căutare de hrană, scotocind prin tomberoanele din mai multe cartiere. Mulți localnici se declară terorizați de această situație, temându-se pentru siguranța lor și a copiilor lor.

O problemă veche, fără soluții concrete

Deși autoritățile sunt la curent cu problema, până acum nu au fost luate măsuri concrete pentru reducerea fenomenului. Situația este cu atât mai tensionată cu cât, vara trecută, o tânără de 19 ani a fost atacată mortal de un urs pe un traseu turistic din Munții Bucegi, eveniment care a șocat opinia publică.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările nocturne în zonele cu risc și să nu se apropie de animalele sălbatice, indiferent de circumstanțe.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *