Bărbatul din Iași care și-a agresat cu sălbăticie fosta soție, lovind-o cu un ciocan și incendind-o, a fost capturat de polițiști luni, după ore intense de căutări.
Potrivit autorităților, individul a fost depistat într-un cimitir din municipiul Iași, unde se ascundea după comiterea faptei șocante.
Unde a fost găsit agresorul
„În urma activităților specifice desfășurate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de polițiști, în municipiul Iași. Acesta va fi condus la cercetări, urmând ca în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Bîlea.
Luni dimineață, o femeie în vârstă de 49 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, cu arsuri grave și traumatisme severe, după ce fostul soț a atacat-o în propria locuință. Individul, în vârstă de 57 de ani, o lovise cu un ciocan, apoi i-a dat foc.
Eliberat recent din închisoare
Bărbatul fusese eliberat recent din închisoare, unde executase o pedeapsă de un an și jumătate pentru violență în familie, o condamnare survenită chiar în urma unor agresiuni asupra aceleiași femei.
Vecinii victimei au fost cei care au sunat la 112, alertați de țipetele disperate ale femeii. Până la sosirea echipajelor, agresorul a reușit să fugă, declanșând o amplă mobilizare a forțelor de ordine.
Anchetă în curs. Agresorul, dus la audieri
În acest moment, bărbatul este în custodia poliției și urmează a fi audiat. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale faptei și să dispună măsurile legale, existând posibilitatea ca acesta să fie acuzat de tentativă de omor calificat.
Starea de sănătate a victimei rămâne critică, iar medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” fac eforturi pentru a-i salva viața.
