Pe ce a mai cheltuit banii faraonul Iohannis, în ultimele zile de la Cotroceni: a dat aproape 700.000 de lei pe un singur zbor cu avionul la Bruxelles

Potrivit centralizatorului achizițiilor publice pentru primul trimestru al anului, printre comenzile sau contractele făcute de Administrația Prezidențială se numără: servicii de transport aerian extern Bruxelles (3 februarie) în valoare de 685.125 lei, servicii de asigurare pentru călătorie în străinătate în valoare plătită totală de 1.426 lei.De asemenea, se regăsesc achiziții publice pentru diverse alte servicii, precum furnizare energie electrică, gaze naturale, combustibil, reparații și revizii pentru 38 de mașini Dacia și zece mașini Mercedes (februarie), furnizare flori tăiate, catering, de curățenie, mentenanță servere, întreținere spații verzi, de tipărire, roviniete auto, telefonie fixă, cablu TV.Valoarea totală a plăților pentru achiziții publice în perioada ianuarie-martie este de peste 1.200.000 de lei.Administrația Prezidențială a publicat și notificările centralizate privind achizițiile directe pe primul trimestru, anunțurile de publicitate pentru achiziții directe în anul 2025, de atribuire pentru primul trimestru al anului și procedurile de atribuire tot din acest an.Pe 28 februarie, în prima sa conferință de presă, președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți.’Vom căuta să fim transparenți față de dumneavoastră, față de cetățeni și avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenței unor cheltuieli. Lucrăm la această chestiune și în perioada următoare veți avea toate datele de funcționare ale acestei instituții, inclusiv în anii trecuți’, a spus Bolojan, la Palatul Cotroceni, la acea dată.Președintele Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul pe 12 februarie după ce a demisionat din funcție, dată la care și-a început interimatul Ilie Bolojan. 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *