După o perioadă cu temperaturi scăzute și episoade de vreme rece, românii se pregătesc să întâmpine Sărbătorile Pascale cu o vreme deosebit de plăcută.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile vor crește considerabil în următoarele zile, creând cadrul perfect pentru activități în aer liber și reuniuni cu cei dragi.
ANM anunță temperaturi de vară
Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat la Realitatea Plus că urmează o perioadă de încălzire treptată, cu temperaturi care vor atinge și depăși pragul unei zile de vară.
„O vreme în încălzire de la o zi la alta. Începând de azi, temperaturile maxime la scara întregii țări vor fi cuprinse între 13 până la 26 de grade, pragul unei zile de vară, chiar peste, având în vedere limita acestuia de 25 de grade Celsius. Mâine va fi cea mai caldă zi din această săptămână, cu temperaturi chiar de până la 28 de grade în partea de vest a țării. În întreaga țară vom avea între 17 și 28 de grade, inclusiv în Capitală, unde mâine se așteaptă o maximă de 20 de grade Celsius”, a precizat Mateescu.
Finalul de săptămână rămâne sub semnul vremii frumoase, cu variații mici de temperatură și valori maxime cuprinse între 13 și 23 de grade. În București, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 19-20 de grade Celsius.
Totuși, meteorologii avertizează că încălzirea semnificativă poate aduce și fenomene de instabilitate atmosferică. Astfel, sunt posibile ploi locale în Banat, Crișana, Oltenia, precum și pe arii restrânse în Transilvania și Muntenia.
Și meteorologii internaționali de la Accuweather confirmă prognoza optimistă pentru Capitală, estimând zile senine și temperaturi ideale pentru plimbări și activități în aer liber.
Vremea bună vine ca un cadou binevenit de Paște, oferind românilor ocazia de a se bucura de tradiții, natură și compania celor apropiați sub razele calde ale soarelui.
