Descoperire șocantă lângă Spitalul Județean din Timișoara: Un bărbat de 50 de ani, găsit mort în plină stradă

Scene tulburătoare, luni dimineață, în apropierea Spitalului Județean din Timișoara, unde trecătorii au făcut o descoperire șocantă: un bărbat în vârstă de 50 de ani zăcea fără viață pe marginea străzii.

La fața locului au fost chemate de urgență echipaje ale Poliției, care au confirmat decesul.

Găsit mort în plină stradă

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, polițiștii Secției 2 au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la prezența unui posibil cadavru în zona unei unități medicale din municipiu.

Ajunși la fața locului, agenții au identificat trupul unui bărbat de aproximativ 50 de ani, însă nu s-au putut obține date despre identitatea acestuia, iar cauzele morții rămân, deocamdată, necunoscute.

Cadavrul a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină Legală din Timișoara, unde urmează să fie efectuată necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Poliția a deschis o anchetă, iar cercetările sunt derulate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc tragedia și pentru a dispune măsurile legale care se impun, relatează Realitatea PLUS.

Autoritățile fac apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații relevante, să contacteze cea mai apropiată secție de poliție.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *