Protestatarii au părăsit birourile și s-au adunat în fața clădirii Ministerului, cerând renunțarea la noile măsuri fiscale, pe care le consideră nedrepte și profund demotivante. Potrivit surselor Realitatea PLUS, numărul celor care li se alătură crește de la oră la oră, iar angajații sunt hotărâți să continue protestul pe termen nelimitat, luând în calcul inclusiv oprirea activității.
„Ne sunt tăiate sporurile pentru condiții grele, dar în schimb ni se oferă câteva zile libere în minus față de ce aveam înainte. Este o bătaie de joc la adresa noastră!”, a declarat unul dintre protestatari.
Acțiunea angajaților Ministerului Dezvoltării se alătură unui val de nemulțumiri care a cuprins deja alte instituții publice, precum Ministerul Finanțelor, ANAF, instanțele din țară, Parchetele din București și Institutul Național de Statistică.
Ordonanța de urgență publicată luni în Monitorul Oficial prevede plafonarea sporurilor pentru condiții periculoase, grele sau vătămătoare la maximum 300 de lei brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat. Măsura intră în vigoare de la 1 iulie și este valabilă până la 31 decembrie 2026, când este prevăzută adoptarea noii Legi a salarizării.
Totodată, concediul suplimentar pentru condiții de muncă riscante va fi redus de la 10 zile pe an la un interval de 3–5 zile, în funcție de gradul de risc, relatează Realitatea PLUS.
Sindicatele din sectorul bugetar au avertizat deja că măsurile vor genera un val de proteste la nivel național. Reprezentanții Guvernului nu au oferit încă un punct de vedere oficial cu privire la manifestațiile din ministere.