Joi dimineață, la Centrala Nucleară de la Cernavodă s-a declanșat o alarmă de incendiu la Unitatea 2, după ce un panou electric a luat foc într-o cameră tehnică dintr-o clădire administrativă.
Incident la Cernavodă
Potrivit ISU Constanța, alerta a fost transmisă imediat, iar la fața locului au fost trimise mai multe autospeciale pentru intervenție și evaluarea situației.
Pompierii au acționat rapid, reușind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă. Conform sursei Ziua de Constanța, focul a afectat doar panoul electric, nefiind raportate victime sau pericole pentru securitatea instalațiilor nucleare.
Autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a producerii incendiului.
