Astăzi, 19 august, biserica ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Andrei Stratilat și pe cei 2.593 de ostași care au pătimit împreună cu el pentru credința în Hristos.
Sfântul Mare Mucenic Andrei Stratilat
Sfântul Andrei a trăit în vremea împăratului Maximian și s-a remarcat ca un viteaz conducător de oști. În luptele purtate împotriva perșilor, acesta a chemat în ajutor numele lui Hristos și, biruind, i-a întors și pe însoțitorii săi la credință. Denunțat împreună cu ostașii săi, a fost adus înaintea voievodului Antioh și supus la cumplite chinuri, iar în cele din urmă a primit moarte martirică prin sabie, alături de mii de soldați care și-au mărturisit credința.
În aceeași zi, sunt cinstiți și Sfinții Mucenici Timotei, Agapie și Tecla. Timotei, originar din Palestina, a fost un apărător neînfricat al dreptei credințe și, după ce a fost chinuit, și-a dat viața în foc la Gaza. În același loc, Agapie și Tecla, rămași statornici în credința lor, au fost dați la fiare și au primit cununa muceniciei.
Tot pe 19 august sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Evtihian ostașul și Stratighie, care s-au săvârșit prin foc, precum și Cuviosul Teofan cel Nou, făcător de minuni, care a sihăstrit în Muntele Nausa din Macedonia. Moaștele sale se află și astăzi în același loc, fiind cinstite de credincioși.
