Ajutor financiar pentru ochelari, proiecte pentru câini fără stăpân și majorări de capital – pe masa consilierilor generali

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se reunește marți într-o ședință în care vor fi dezbătute mai multe proiecte importante pentru Capitală.

Printre acestea se numără acordarea unui sprijin financiar pentru achiziționarea de ochelari pentru copii, conferirea titlului de cetățean de onoare dirijorului Cristian Măcelaru, precum și majorări de capital pentru două companii municipale.

Sprijin financiar pentru copii

Unul dintre proiectele sociale vizează 900 de copii din București, care ar putea beneficia de un ajutor financiar de până la 500 de lei pentru achiziționarea de ochelari. Programul „Focus VDR” va fi derulat între septembrie 2025 și decembrie 2026, cu un buget multianual de aproape 478.000 de lei.

Tot în ședința de marți, consilierii generali urmează să voteze conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Capitalei dirijorului Cristian Măcelaru, distincție acordată pentru „merite excepționale în domeniul artei dirijorale și al promovării culturii muzicale românești” pe plan național și internațional.

Alte proiecte de pe ordinea de zi includ:

  • majorări de capital în valoare de 80 de milioane de lei pentru companiile municipale Eco Igienizare (50 de milioane) și Service Ciclop SA (30 de milioane);

  • implementarea programului „Foster pentru adopție”, prin care câinii fără stăpân vor putea fi încredințați temporar persoanelor fizice înaintea unei eventuale adopții definitive;

  • amplasarea unui echipament de compostare a deșeurilor vegetale în curtea Primăriei Capitalei, ca proiect-pilot ce ar putea fi extins în școli și alte instituții publice;

  • demolarea unei hale ASPA Mihăilești, care nu respecta standardele legale, și construirea unor spații moderne pentru câinii aflați în adăpost;

  • rectificarea bugetară, care prevede diminuarea veniturilor Municipiului București cu 25 de milioane de lei și a bugetului ASSMB cu 62 de milioane de lei, dar și creșterea veniturilor CREART și ALPAB cu 15, respectiv 28 de milioane de lei.

De asemenea, Societatea de Transport București (STB) vizează construirea unei platforme pentru parcarea autobuzelor electrice și extinderea căii de tramvai în incinta URAC.

În plan cultural, se propune majorarea tarifelor practicate de CREART, atât pentru spectacolele de teatru, cât și pentru participarea la târgurile tradiționale și expozițiile organizate de instituție.

Ședința CGMB aduce astfel în discuție o serie de proiecte cu impact direct asupra educației, culturii, mediului, dar și infrastructurii Capitalei.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *