În fiecare an, la 17 octombrie, biserica ortodoxă prăznuiește mai multe mari sărbători de sfinți, amintind prin aceasta credincioșilor de puterea credinței și de jertfa pentru adevăr.

Sfântul Prooroc Osea (Osea)

Originar din tribul lui Isahar, fiul lui Beeri din Balemot, Sfântul Osea este cunoscut ca unul dintre profeții Vechiului Testament, numele său însemnând „mântuit” sau „păzitor”.

El a prorocit multe asupra poporului lui Israel și a vestit venirea Domnului pe pământ, spunând că atunci când „soarele va apune spre Silom”, vor apărea „doisprezece copaci urmând lui Dumnezeu”. Sfântul Osea a adormit în pace, fiind îngropat în ținutul său.

Sfântul Preacuvios Mucenic Andrei cel din Creta

Sfântul Andrei, originar din insula Creta, a fost un apărător neînfricat al credinței ortodoxe în vremea împăratului iconoclast Constantin Copronim. Cunoscător al Scripturilor și râvnitor al poruncilor dumnezeiești, el a mustrat cu curaj erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

Pentru mărturisirea sa, a fost supus la chinuri cumplite, bătut, schingiuit și târât prin târg, până când și-a dat sufletul lui Dumnezeu. După moarte, sfintele sale moaște au fost descoperite aducând vindecare celor demonizați, fiind așezate cu cinste în locul numit Crisis.

Aducerea Cinstitelor Moaște ale Sfântului Dreptului Lazăr

Pe vremea împăratului Leon cel Înțelept, moaștele Dreptului Lazăr, „cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos”, au fost descoperite în insula Cipru, în cetatea Chitiei, după aproape o mie de ani de la adormirea sa.

Racla de marmură purta o inscripție în limba greacă, iar trupul a fost mutat cu mare cinste la Constantinopol, fiind așezat într-o biserică închinată acestui sfânt.

Sfinții Mucenici fără de arginți Cosma și Damian, împreună cu Leontie, Antim și Evprepie

Sărbătoarea îi pomenește și pe cei cinci sfinți frați doctori, originari din Arabia, care vindecau bolile trupești și sufletești fără a cere plată, propovăduind în același timp pe Hristos. În timpul persecuțiilor lui Dioclețian și Maximian, aceștia au fost prinși, chinuiți și aruncați în mare, dar au fost păziți nevătămați prin voia lui Dumnezeu. În cele din urmă, li s-au tăiat capetele, primind cununa muceniciei.