Șoc la raft: Un cofraj de ouă a ajuns la 35 de lei. Prețul care a stârnit furia românilor în mediul online

Scumpirile din supermarketuri continuă să îi nemulțumească pe români, iar ouăle – un aliment de bază în orice gospodărie – au devenit subiectul unor dezbateri aprinse.

Totul a pornit de la o postare pe Reddit, unde un utilizator a publicat o fotografie cu un cofraj de ouă vândut cu 35 de lei, alături de un mesaj plin de revoltă.

Furia românilor în mediul online

Ce e în neregulă cu țara asta?! De când s-au făcut ouăle 35 RON?! Wtf, nu erau 22? Dintr-un bon de masă, abia mai iei un carton de ouă, a scris acesta, acuzând creșterea accelerată a prețurilor și lipsa de reacție a celor care invocă lipsa fondurilor pentru majorări salariale.

Postarea s-a viralizat rapid, strângând sute de reacții, comentarii și mărturii ale românilor confruntați cu aceeași situație la raft.

Explicațiile consumatorilor: Gripa aviară și criza europeană

Mulți dintre cei care au comentat au legat scumpirea ouălor de epidemia de gripă aviară din Europa, care a redus producția și a generat un dezechilibru accentuat între cerere și ofertă.

Gripa aviară în Europa, peste tot au crescut prețurile. Cine zice că găsește ouă sub 1 leu bucata n-a mai intrat în magazine în ultimele două săptămâni, a scris un utilizator.

Altul a adăugat că, recent, ouăle au ajuns chiar și la 1,50 lei bucata, deși în ultimele zile prețurile par să fi reînceput să scadă pe măsură ce stocurile se refac.

Există însă și zone unde situația a fost mai dramatică. „Vreo săptămână nu am găsit ouă deloc în magazinele mici din jurul meu”, a relatat un alt român.

Temeri privind creșteri definitive ale prețurilor

Unii consumatori cred că aceste scumpiri nu vor fi reversibile și că prețurile mari vor rămâne la raft chiar și după stabilizarea situației.

Stai liniștit că prețul așa va rămâne și după ce trece aviara asta… O să crească și mai mult la sărbători”, avertizează un internaut, amintind de trendul clasic al scumpirilor înainte de Crăciun și Paște.

Calitate versus accesibilitate

O parte dintre utilizatori consideră că prețul mare poate reflecta și calitatea superioară a unor produse.

1 leu oul e ok. Prețul de 35 lei e pentru cartonul de jos, cu 30 de ouă. Cartonul de 12 e 12–14 lei, iar alea cod 0 ajung la 17–18, a explicat cineva, sugerând că produsele eco sau free-range sunt oricum mai scumpe.

În ton mai dur, altcineva a comentat: „Nimic nu e scump, doar suntem noi săraci”, deschizând discuția despre veniturile mici și puterea de cumpărare redusă a românilor.

Apel pentru susținerea producătorilor locali

Printre comentarii s-a strecurat și un îndemn puternic la reorientarea către producția autohtonă.

Fraților, mergeți la țară! În orice sat găsiți pe cineva care vinde ouă. Eu așa procedez: mă duc la nea Ion și iau 30–40 de ouă. Susțineți agricultura locală!, a transmis un utilizator.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *