Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani și-a pierdut viața marți dimineață, 17 februarie 2026, după ce a căzut într-un lac artificial din localitatea Gârbova, județul Alba.
În ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Tragedie în Alba
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș, cu o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor, o autospecială de scafandri cu barcă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Salvatorii au reușit să recupereze trupul bărbatului din apele reci ale lacului, însă, din păcate, acesta era deja decedat.
Lacul artificial în care s-a produs tragedia are o suprafață de aproximativ un hectar și o adâncime estimată între 3 și 4 metri, ceea ce a îngreunat intervenția.
Forțe suplimentare, trimise în sprijin
Pentru sprijinirea misiunii, autoritățile au trimis și doi scafandri, precum și o autospecială de intervenție din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.
Polițiștii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs incidentul. Deocamdată, nu este clar dacă este vorba despre un accident sau dacă există alte circumstanțe care au dus la căderea bărbatului în apă.
