Blocarea intersecțiilor continuă să fie una dintre cele mai frecvente probleme din traficul bucureștean, iar consecințele pentru șoferi pot fi mult mai grave decât o simplă amendă.
Potrivit legislației rutiere, conducătorii auto care pătrund într-o intersecție fără a avea posibilitatea de a o elibera riscă sancțiuni de până la 4.000 de lei și chiar suspendarea permisului de conducere în anumite situații.
Amenzi de până la 4.000 de lei
În fiecare dimineață, marile intersecții din Capitală devin puncte critice ale traficului. Mulți șoferi intră în intersecție pe culoarea verde a semaforului, însă rămân blocați în mijlocul acesteia din cauza aglomerației, împiedicând circulația vehiculelor din celelalte direcții.
Specialiștii atrag atenția că, în astfel de cazuri, responsabilitatea legală le poate aparține chiar dacă nu au provocat intenționat situația. Mai mult, dacă un alt participant la trafic care are drept de trecere lovește autoturismul rămas în intersecție, șoferul care a blocat zona poate fi considerat vinovat pentru producerea accidentului.
Probleme similare apar și în cazul mașinilor oprite pe prima bandă de circulație, cu luminile de avarie pornite. În numeroase zone din București, inclusiv în apropierea Pieței Domenii, astfel de opriri neregulamentare blochează traficul și creează riscuri suplimentare pentru ceilalți participanți la trafic. Conform legislației, oprirea în aceste locuri este permisă doar în situații de urgență medicală sau în cazul unei defecțiuni tehnice a vehiculului.
Experții în domeniul rutier subliniază că șoferii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când vizibilitatea este redusă de autoturisme parcate neregulamentar sau de alte obstacole aflate în apropierea intersecțiilor.
O altă problemă o reprezintă ignorarea marcajelor hașurate, trasate în intersecțiile aglomerate pentru a indica zona care trebuie menținută liberă. Aceste marcaje au fost introduse în București în urmă cu aproximativ 20 de ani, însă mulți conducători auto nu le cunosc semnificația sau aleg să le ignore.
Fostul șef al Direcției Rutiere, Dan Jianu, susține că eficiența acestor marcaje depinde de informarea șoferilor și de aplicarea consecventă a sancțiunilor. Potrivit acestuia, hașurile indică exact locul unde conducătorii auto trebuie să se oprească atunci când nu au suficient spațiu pentru a traversa intersecția.
