Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare nowcasting de cod roșu de vijelii, valabilă până la ora 15:10, pentru mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud.
Cod roșu de vijelii în Bistrița-Năsăud
Meteorologii avertizează că în intervalul menționat sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de vânt de 70–90 km/h, însoțite de averse torențiale, descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii și mari.
Avertizarea vizează localitățile Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Josenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile și Cetate, unde fenomenele meteo pot avea o intensitate deosebită.
În contextul avertizării, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteorologice și a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT, pentru informarea populației din zonele afectate.
Reprezentanții ISU au anunțat că echipajele sunt pregătite să intervină în cazul producerii unor situații de urgență cauzate de vremea severă și recomandă cetățenilor să evite deplasările pe durata fenomenelor extreme, să se adăpostească în locuri sigure și să nu se apropie de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care pot fi doborâte de vântul puternic.
