Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului public, în condițiile stabilite de administratorul drumului. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, cu 238 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 15 abțineri. Proiectul modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și introduce o serie de măsuri menite să contribuie la fluidizarea traficului. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile dedicate transportului public. Ce prevede proiectul adoptat de Camera Deputaților
