Procurorii europeni desfășoară o amplă investigație asupra presupusei fraudări a fondurilor europene alocate pentru proiectul „Dezvoltare locală în cadrul municipiului Râmnicu Sărat prin reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială”.
Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a beneficiat de un buget de 3 milioane de euro, accesat prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Sus Râmnicul”.
Implicarea oficialităților locale
Managerul proiectului a fost Gobeajă Monica Teodora, cunoscută ca fiind apropiată a primarului Sorin Cîrjan și a consilierului Grigoraș Nelu.
Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat și săvârșirea mai multor infracțiuni grave, în formă continuată, conform articolului 18 din Legea nr. 78/2000, articolului 367 Cod Penal și articolului 47 Cod Penal.
Investigația se desfășoară la nivelul liderului de parteneriat, Primăria Râmnicu Sărat, dar și la nivelul altor parteneri implicați în proiect: Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” Râmnicu Sărat (partener I), Direcția de Asistență Socială (partener II) și Eco Impact – Asociația Română a Evaluatorilor și Auditorilor de Mediu (partener III).
Proiectul avea ca obiectiv principal reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile rromă și non-romă din zonele urbane marginalizate ale municipiului Râmnicu Sărat. Aceste zone au fost identificate în cadrul GAL „Sus Râmnicul”, reprezentat de Volodea Mateevici.
Fraude și ilegalități
În cadrul proiectului au fost realizate ilegal 200 de mutații domiciliare fictive ale unor persoane din alte localități sau cartiere ale orașului, la adrese din cartierele incluse în proiect.
În documentele de solicitare a schimbării de domiciliu, aproximativ 60 de persoane au declarat explicit că motivul schimbării domiciliului era participarea la proiectul primăriei Râmnicu Sărat. Angajați ai Direcției de Asistență Socială (DAS) au fost trimiși să oblige persoanele defavorizate să se înscrie în proiect.
Procurorii investighează și angajarea a șase persoane, apropiați ai directoarei Popescu Florentina Mihaela, care au semnat foile de prezență la cursuri în locul beneficiarilor. Managerul proiectului, Gobeajă Monica Teodora, colecta documentele fictive și le prezenta spre aprobare primarului, încasând un salariu net de peste 9.000 lei pe lună, potrivit informațiilor Puterea.ro.
Prejudicii financiare
Frauda estimată doar pentru masa caldă a celor 1.125 de cursanți declarați oficial se ridică la 673.422 RON, în condițiile în care prezența reală la cursuri a fost de doar 25-30%. Prejudiciul total pentru subvenție, catering și masă caldă ajunge la 320.481 de euro.
În cadrul proiectului au fost înființate 22 de societăți comerciale în Zona Urbană Marginalizată, fiecare primind o finanțare europeană de 25.000 de euro.
Reprezentanții proiectului sunt acuzați că au ținut „la secret” această oportunitate pentru tineri, iar activitatea firmelor a fost monitorizată de către o persoană apropiată primarului. Trei firme au fost înființate cu încălcarea normelor din proiect, relatează în continuare Puterea.ro.
Investigația este în curs de desfășurare și se preconizează dezvăluiri suplimentare în perioada următoare.
