Caz șocant în Târgu Jiu: Tânără găsită moartă în casă, devorată de câinii săi flămânzi

Un incident cutremurător a fost descoperit în județul Gorj, în municipiul Târgu Jiu, unde o tânără de 34 de ani, pe nume Anda, a fost găsită fără viață în locuința sa.

Scenele terifiante au fost descoperite de polițiști după ce familia femeii, îngrijorată că aceasta nu mai răspundea la telefon de cinci zile, a cerut ajutor.

Tânără găsită moartă în casă

La fața locului, autoritățile au spart ușa apartamentului și au găsit cadavrul tinerei într-o stare avansată de degradare. Alături de trupul său se aflau cei doi câini de talie mică, malnutriți și slăbiți, care ar fi sfâșiat corpul stăpânei din cauza foamei. Potrivit anchetatorilor, femeia prezenta mai multe mușcături, în special la nivelul feței.

Surse din cadrul anchetei au precizat că ușa apartamentului era încuiată pe interior, iar pe corpul femeii nu existau urme de violență care să sugereze o agresiune. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru autopsie, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Vecinii spun că Anda, cunoscută drept o iubitoare de animale, părea abătută în ultimele zile în care a fost văzută plimbând câinii, relatează Realitatea PLUS.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a clarifica toate circumstanțele tragicului incident.

 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *