Îmbuteliatorul european al Coca-Cola retrage masiv o serie de băuturi, din cauza concentraţiei prea mari dintr-o anumită substanță

Îmbuteliatorul european al Coca-Cola a anunțat luni o retragere masivă de pe piață a mai multor tipuri de băuturi carbogazoase din portofoliul gigantului american, produse în fabrica sa din Gand, Belgia.

Printre mărcile vizate se numără Coca-Cola, Coca-Cola Zero, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Tropico, Nalu și Royal Bliss.

Concentrații ridicate de clorat

Decizia vine după ce controalele de rutină efectuate de Agenția Federală Belgiană de Securitate a Lanțului Alimentar (AFSCA) au identificat concentrații excesive de clorat în ambalajele produselor. Loturile afectate au fost distribuite în mai multe țări europene, inclusiv Franța, Olanda, Germania, Luxemburg și Regatul Unit.

Compania își cere scuze consumatorilor și a anunțat rambursarea integrală a banilor pentru produsele returnate. Consumatorii sunt sfătuiți să nu consume băuturile afectate și să le returneze în punctele de vânzare. Pentru a verifica dacă un produs face parte din loturile retrase, aceștia pot verifica codul de pe fundul dozei sau de sub eticheta sticlei.

Coca-Cola a subliniat că această măsură este una preventivă și că se angajează să respecte cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *