Un accident rutier grav a avut loc luni seară, în comuna Ciurea, județul Iași, unde o adolescentă de 17 ani a fost lovită în plin de o mașină chiar pe o trecere de pietoni.
Accident grav în județul Iași
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, incidentul s-a produs pe 10 noiembrie, în comuna Tomești, după ce un șofer în vârstă de 35 de ani, din Ciurea, nu ar fi oprit la trecerea de pietoni și nu i-ar fi acordat prioritate tinerei care traversa regulamentar.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Ciurea, în timp ce conducea autoturismul dinspre satul Chicerea către municipiul Iaşi, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei minore, de 17 ani, din comuna Prisăcani, care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal”, a transmis IPJ Iaşi.
Impactul a fost puternic, iar adolescenta a suferit multiple leziuni. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.
