Cătălin Cherecheș: Scăpat de poliția română, prins de cea germană! Primarul condamnat la 5 ani cu executare s-ar fi opus imobilizării

Cătălin Cherecheș: Scăpat de poliția română, prins de cea germană! Primarul condamnat la 5 ani cu executare s-ar fi opus imobilizării, motivul sângelui de pe față… 

Autoritățile germane l-au imobilizat pe Cătălin Cherecheș, care s-ar fi opus vehement acțiunii. În încercarea de a-l controla, primarul penal pare să fi suferit leziuni. Într-o fotografie dată publicității, acesta are urme de sânge pe față, potrivit Realitatea PLUS.

Ar fi vrut să fugă și din Germania

Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania, în orașul Augsburg după ce și-ar fi cumpărat două cartele noi și și-ar fi activat telefonul. Așa au dat polițiștii de urmele lui. Potrivit primelor informații, fostul edil ar fi încercat să fugă și din Germania.

Acesta a fost depistat, alături de mătușa sa, în timp ce gonea cu mașina cu viteza de 200 de kilometri pe oră. Cei doi au ajuns la o gară și au încercat sa scape de mașina cu care circulau, având în plan, cel mai probabil, să își continue călătoria cu trenul.

Poliția federală de investigații criminale l-a oprit imediat, însă Cherecheș ar fi încercat să se opună arestării. Mai mult, s-a ales cu răni pe față când a încercat să fugă de oamenii legii.

Imediat după prinderea lui și ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a reacționat și a mulțumit polițiștilor maghiari, austrieci şi italieni care au cooperat.

În ultimii ani, Cherecheș a dus în Germania o sumă uriașă de bani bani cash în casa pe care mama sa o deține acolo.

Pas cu pas, în tranșe care nu depășeau 10.000 de euro, primarul din Baia Mare a reușit să-și pună de-o parte nu mai puțin de un milion și jumătate de euro, mai notează Realitatea PLUS.

Edilul a fugit din ţară în urmă cu cinci zile, prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu Ungaria, folosindu-se de actul de identitate al vărului său. Cherecheș a fost surprins de o cameră de supraveghere pe strada din spatele casei, în jurul orei 4, în dimineața respectivă.

Primarul Cherecheș urmează să fie adus în țară pentru a-și ispăși pedeapsa cu executare. Îl așteaptă 5 ani cu executare, conform sentinței definitive.

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *