“SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în data de 20 noiembrie 2023. Oprirea controlată este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unui echipament inaccesibil cu reactorul în funcțiune.Oprirea controlată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere vor fi realizate în condiții de siguranţă, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în aceste situaţii şi nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unității, populaţiei şi mediului înconjurător”, se arată într-un document oficial transmis conform procedurilor, către Bursa de valori Bucuresti.