Fetița de doi ani a fost luată cu o căruță și dusă la aproximativ 4 kilometri distanță într-un grajd abandonat, iar mama ei, disperată, a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Polițiștii chemați să intervină s-au confruntat cu o situație delicată, în care timpul era esențial pentru salvarea vieții copilului.
„Sub presiunea faptului că bărbatul amenința că se va sinucide, iar fetița nu va mai fi găsită dacă vor interveni, în timpul apelului unui polițist a extras un detaliu extrem de important care i-a condus spre locul unde se aflau cei doi: într-un cătun, la circa 4 km de domiciliu, într-o zonă cu teren accidentat, la un adăpost abandonat”, au declarat reprezentanții IPJ Vrancea, citați de Realitatea PLUS.
Cu mult tact și profesionalism, polițiștii au reușit să-l imobilizeze și să-l încătușeze pe individul extrem de periculos, care era înarmat cu o secure. În același timp, echipa a reușit să găsească fetița și să o salveze din situația periculoasă în care se afla.
„La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a preluat bărbatul și la transportat la o unitate medicală de specialitate. Fetița nu a fost victima vreunei infracțiuni și până la reîntâlnirea cu mama sa, a adormit liniștită în brațele unei polițiste”, au mai declarat reprezentanții IPJ Vrancea, citați tot de Realitatea PLUS.
Reacția rapidă și profesionalismul polițiștilor au fost cruciale în acest caz, iar fetița a fost salvată din mâinile pericolului, datorită echipei care și-a făcut datoria cu devotamen.