Haos la Spitalul Județean Oradea: Doctoriță acuzată de hărțuire și erori medicale grave

În vârstă de 41 de ani, Antonia Cun, medic la Spitalul Județean din Oradea, a ajuns în centrul unei controverse după ce a început să își exaspereze colegii cu live-uri și postări pe internet.

Acestea conțin declarații de dragoste și mesaje pătimașe, inclusiv în timpul serviciului, iar consecințele nu au întârziat să apară. Colegii o acuză de greșeli profesionale grave care pun în pericol sănătatea și viața pacienților.

Educație și influențe

Antonia Cun se mândrește cu o educație diversă, având la activ trei facultăți: Litere la Oradea, Muzică la Cluj și Medicină la Oradea.

Continuând tradiția mamei sale, faimoasa dr. Emilia Cun, Antonia a ales cariera medicală. Dr. Emilia Cun a fost implicată într-un scandal de corupție în 2015, când a fost filmată luând șpăgi de la 272 de pacienți pentru a le facilita pensionarea pe caz de boală. Deși a fost condamnată în 2023 la 3 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea practicii medicale, a scăpat de pedepse în toamnă datorită deciziilor Curții Constituționale.

Problemele doctoriței Antonia Cun au început în pandemie, în 2020, când a cerut să fie mutată la secția de Oncologie din teama de COVID-19 și și-a luat trei luni de concediu. Un an mai târziu, comportamentul ei a devenit și mai problematic, șocându-și colegii prin postările pe Facebook și TikTok. În aceste postări, făcea declarații de dragoste pentru o colegă, „dr. Cristiana”, despre care susținea că i-a fost mentor în rezidențiat, potrivit surselor Realitatea PLUS.

„Te iubesc, soarele meu!”

„Te iubesc, soarele meu!”, „Ești atât de frumoasă, visez să facem dragoste o viață întreagă”, îi transmitea Antonia Cun „Cristianei”. Însă, „dr. Cristiana” respinge vehement orice legătură cu Antonia Cun, declarând că îi stârnește repulsie și că dacă un bărbat ar fi hărțuit-o în acest mod, ar fi mers la Poliție.

Deși s-a plâns de nenumărate ori colegilor, nu a făcut niciun demers oficial.

Antonia Cun a mers atât de departe încât a transformat-o pe „dr. Cristiana” în „eroina” unui roman de dragoste intitulat „Asta, pentru că m-ai iubit”.

Descrierile din carte sunt pline de pasiune și detalii intime despre o presupusă relație amoroasă. Antonia și-a anunțat public dragostea și pe rețelele sociale, descriind pătimaș relația cu „dr. Cristiana”: „Medic primar radiolog dr. Cristiana, viața noastră bate orice film pasional de dragoste!!!!”.

Tonul mesajelor s-a schimbat radical anul trecut, când dr. Cun a început să acuze trădare și să-și amenințe „iubita”. Motivul a fost faptul că „dr. Cristiana” i-a arătat mesajele de iubire soțului Antoniei, ceea ce a dus la divorțul acesteia.

Antonia Cun a continuat cu acuzații pe Facebook, numindu-și fostul soț „mascul agresiv”, „monstru”și „jeg”, deși colegii lor afirmă că aceste descrieri sunt departe de adevăr, potrivti informațiilor de pe Realitatea PLUS.

Un final incert

Cert este că „dragostea” Antoniei Cun pentru „dr. Cristiana” s-a transformat în ură, iar amenințările de pe Facebook continuă: „Medic primar radiolog dr. Cristiana, să știi că eu sunt cu 12 ani mai tânără decât tine, sunt frumoasă, aveai pe cine să iubești cu vârf și îndesat, dar nu m-ai iubit… Te dau la presă!”. Această situație tulburătoare a afectat atât viața personală, cât și profesională a celor implicați, creând o atmosferă tensionată la Spitalul Județean din Oradea.

 

 

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *