Remediul care te ține departe de doctor. Cel mai puternic tratament pe care-l foloseau străbunii

Dacă te gândeşti la combinația dintre usturoi cu miere, nu pare a fi cea mai potrivită asociere însă, dacă vei mânca acest amestec timp de șapte zile, pe stomacul gol, sistemul imunitar va deveni mai rezistent, iar unele afecțiuni de care suferi pot fi vindecate.

Usturoi cu miere, un medicament cu beneficii multiple

Usturoiul este printre cele mai renumite și apreciate legume și, totodată, condiment din lume. Este folosit în aproape toate bucătăriile pentru gustul său și aroma unică, dar și pentru efectele sale benefice asupra sănătății.

Consumul usturoiului în stare crudă poate reprezenta un remediu extraordinar și aproape miraculos pentru numeroase afecțiuni.

Cum să elimini paraziții intestinali, care provoacă balonare și influențează starea generală de sănătate. Metode naturale și eficiente

Se recomandă în cazul tensiunii arteriale ridicate și a colesterolului mărit. De asemenea, consumul de usturoi previne riscul apariției bolilor coronariene, scade riscul atacului de cord și combate ateroscleroza.

Usturoiul se recomandă în situațiile în care suferiți de febră, diaree, răceală și gripă sau în cazul infecțiilor fungice.

Pe lângă toate aceste beneficii, usturoiul este un excelent tratament pentru întărirea sistemului imunitar, ajută la eliminarea toxinelor din corp, iar combinat cu ghimbirul și ceapa, ajută la recuperare după chimioterapie.

Cum trebuie consumat usturoiul?

Cel mai bine este să se consume în stare crudă, efectele sunt mult mai eficiente decât în cazul când este folosit în preparate. Când pisați un cățel de usturoi (sau o căpățână), lăsați-l să stea timp de un sfert de oră înainte de a-l consuma, în felul acesta se activează reacția care face ca substanța pe care o conține usturoiul, numită alicină, să devină bio-activă.

Pentru ca toți nutrienții pe care îi conține usturoiul să fie absorbiți de către organism, se recomandă consumul acestuia pe stomacul gol.

Iată două remedii pe bază de usturoi, care pot trata diverse boli.

Usturoi cu miere

Pisați 2-3 căței de usturoi și amestecați cu o linguriță de miere naturală, până se omogenizează. Consumați zilnic acest amestec pentru a vă îmbunătății starea de sănătate și a vă întări sistemul imunitar.

Alimente bune pentru inimă. Ce recomandă medicii, pentru un sistem cardiovascular sănătosTonic pe bază de usturoi pentru răceală

Dacă aveți pielea sensibilă, folosiți mănuși când preparați acest tonic.

Ingrediente:

5 căței de usturoi;2 ardei roșii iuți;1 lingură de ghimbir tocat;o jumătate de ceapă tocată;zeama de la o lămâie;oțet natural de mere.

Mod de preparare:

Puneți ceapa într-un borcan de sticlă, adăugați usturoiul și ardeiul iute. Puneți apoi ghimbirul și zeama de lămâie. La final adăugați oțetul de mere, astfel încât să acopere compoziția cu un centimetru deasupra ei. Acoperiți borcanul cu capacul și depozitați-l la loc răcoros și întunecat. Folosiți remediul pentru a trata răceala, durerile în gât și gripa.

 

 

sursa> Almanah Online

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *