Un incident tragic a avut loc vineri pe stadionul din Vama, județul Suceava, unde un copil de 8 ani a murit după ce o poartă de fotbal de mici dimensiuni a căzut peste el.
Potrivit Monitorului de Suceava, tragedia s-a petrecut în timp ce mai mulți copii se aflau pe stadion.
A murit după ce o poartă de fotbal a căzut peste el
Potrivit Monitorului de Suceava, tragedia s-a petrecut în timp ce mai mulți copii se aflau pe stadion. Doi adolescenți de aproximativ 14 ani s-au prins de bara transversală a porții de fotbal, destabilizând-o. Poarta a căzut și l-a lovit în cap pe băiatul de 8 ani.
La fața locului a fost chemată de urgență o ambulanță, însă, în ciuda eforturilor echipajului medical, copilul a decedat în ambulanță înainte de a ajunge la spital.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a identifica eventualele responsabilități în această tragedie.
