Noi detalii șocante ies la iveală în cazul doctoriței ucise în propriul cabinet stomatologic din Brăila. Anchetatorii au descoperit ADN-ul suspectului sub unghiile și pe brațele victimei, indicând că aceasta a încercat să se apere.
Surse din anchetă susțin că femeia l-ar fi înregistrat pe criminal înainte de a fi ucisă.
Suspectul nu își recunoaște fapta
Deși a fost arestat preventiv, suspectul nu și-a recunoscut fapta, dar a admis că s-a aflat în cabinetul stomatologic în ziua crimei, pretinzând că a fost acolo în calitate de pacient.
Anchetatorilor le-a declarat că a plătit 150 de lei pentru o consultație la ora 12:00. Această declarație este însă contrazisă de probele anchetatorilor, care indică prezența sa la locul crimei la ora 16:00.
Anchetatorii explorează toate ipotezele în acest caz. Potrivit acestora, ar putea fi vorba despre o tâlhărie eșuată, suspectul fiind surprins de victimă și reacționând violent. De asemenea, nu este exclusă varianta unui asasinat la comandă. Suspectul ar fi fugit cu telefonul victimei, într-o încercare de a șterge dovezile incriminatorii.
Procurorii au reconstituit detaliile crimei și au descoperit că doctorița a fost ucisă în doar 33 de secunde, fiind înjunghiată de trei ori. După atac, suspectul s-a schimbat de haine pentru a induce în eroare anchetatorii și s-a dus la o sală de jocuri, potrivit informațiilor Replicaonline.ro.
Istoricul suspectului
Individul are un trecut infracțional bogat, fiind anterior închis în Germania și Franța pentru furt. De-a lungul timpului, și-a schimbat de mai multe ori numele de familie. În prezent, este căsătorit și are cinci copii.
Anchetatorii continuă să caute telefonul mobil al doctoriței și arma crimei. Procurorul Ionel Gâlcă a subliniat că, deși suspectul își neagă fapta, probele biologice – inclusiv ADN-ul găsit la locul crimei constituie dovezi puternice împotriva sa, mai relatează Replicaonline.ro.
