Polițist din Olt, prins băut la volan după un accident în Slatina

Un polițist din Olt a provocat un accident rutier în noaptea de luni spre marți, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc pe strada Pitești din municipiul Slatina, în jurul orei 00:15, când bărbatul, aflat în timpul liber, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un scuar care desparte sensurile de deplasare.

Un polițist din Olt a provocat un accident rutier

Conform primelor cercetări, polițistul, în vârstă de 47 de ani și originar din comuna Pleşoiu, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta, iar impactul cu scuarul a fost inevitabil.

La fața locului, oamenii legii au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili exact nivelul alcoolemiei. În urma verificărilor, s-a confirmat că acesta era angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, dar în momentul producerii accidentului se afla în timpul liber, relatează Realitatea PLUS.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestui incident.

Avertizori de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *