Infrastructura feroviară din România continuă să se degradeze în lipsa unor investiții majore, iar acest lucru se reflectă direct în scăderea vitezei medii a trenurilor.
Un exemplu extrem este calea ferată Blaj – Bălăușeri, unde trenurile circulă cu o viteză medie de doar 25 km/h, transformând acest tronson într-unul dintre cele mai lente din țară.
Călătorii lente și timpi record de întârziere
Secțiunea Bălăușeri – Târnăveni, deservită de Regio Călători, are o lungime de 33 km, însă trenurile parcurg această distanță în 90 de minute. Pe această rută circulă doar patru trenuri pe zi pe sens, iar durata călătoriei a crescut constant în ultimii ani din cauza degradării infrastructurii.
Pe întreg traseul Blaj – Târnăveni – Bălăușeri, care măsoară 71 km, trenurile fac aproximativ trei ore, menținând o viteză medie de doar 25 km/h. În trecut, circulația se extindea până la Praid, dar linia a fost abandonată din cauza lipsei de investiții, relatează Realitatea PLUS.
Retragerea operatorilor privați
Problemele infrastructurii feroviare au dus și la retragerea unor operatori privați, care au considerat neprofitabilă exploatarea anumitor rute, invocând atât costurile ridicate de operare, cât și numărul redus de pasageri.