Tragedie în județul Galați: Un copil de cinci ani s-a înecat după ce a căzut într-un puț aflat lângă casă

O tragedie cutremurătoare a avut loc joi seară, 8 mai, în localitatea Măstăcani din județul Galați, unde un copil în vârstă de 5 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a căzut într-un puț cu apă, situat pe un teren agricol aflat în apropierea locuinței sale.

Tragedie în județul Galați

Incidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești, precum și un echipaj medical de urgență. Băiatul fusese descoperit în puț de către doi bărbați, care l-au scos din apă și au alertat imediat autoritățile.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, viața copilului nu a mai putut fi salvată, iar decesul a fost declarat la scurt timp după intervenție.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, copilul ar fi intrat nesupravegheat pe terenul agricol din intravilanul comunei, unde se afla un puț cu diametrul de aproximativ 3 metri și o adâncime de 1,8 metri, plin cu apă. Circumstanțele exacte în care s-a produs tragicul accident sunt acum obiectul unei anchete.

Trupul neînsuflețit al minorului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a morții.

Pe numele acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Măstăcani continuă cercetările, inclusiv cu privire la legalitatea împrejmuirii terenului, precum și la eventualele măsuri de siguranță care ar fi trebuit luate în jurul puțului.

Avertizorii de Integritate

Learn More →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *